Când e premiera celui de-al treilea sezon al serialului original „Iubire cu parfum de lavandă”

Descoperă când are loc premiera celui de-al treilea sezon al serialului original „Iubire cu parfum de lavandă”, dar și ce surprize aduce producția.

Adi Nartea și Mihaela Prosan, fotografie împreună
Noul sezon promite să aprofundeze poveștile deja cunoscute și să aducă în prim-plan personaje noi / AntenaPLAY

Serialul original semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, „Iubire cu parfum de lavandă”, care a cucerit publicul cu primele două sezoane, revine pe micile ecrane cu sezonul al treilea și va fi difuzat în fiecare vineri.

Abonare newsletter

Abonează-te la Newsletter și află primul care sunt cele mai noi producții disponibile în AntenaPLAY!

Descoperă în rândurile de mai jos când e premiera noului sezon „Iubire cu parfum de lavandă”.

Când e premiera celui de-al treilea sezon al serialului original „Iubire cu parfum de lavandă”

Sezonul trecut a lăsat în urmă iubiri încercate, alianțe neașteptate și destine schimbate pentru totdeauna. După un final plin de tensiuni, încercări și momente de neuitat, serialul original Iubire cu parfum de lavandă revine în această toamnă cu un nou capitol în care emoțiile vor atinge cote maxime. Din 12 septembrie 2025, în fiecare vineri seară, de la 20:30, telespectatorii vor păși din nou în Podișor, unde îi așteaptă conflicte aprinse, decizii imposibile și clipe de tandrețe, toate învăluite în inconfundabila atmosferă din Livada cu Lavandă.

„Faptul că ajungem la cel de-al treilea sezon din Iubire cu parfum de lavandă este, pentru mine, o mare bucurie și o dovadă a legăturii speciale dintre public și această poveste. Mă emoționează gândul că, episod de episod, trăim împreună cu voi – râdem, plângem, iubim și visăm alături de personajele noastre. Le mulțumesc din inimă tuturor celor care ne-au fost alături până acum și celor care ne încurajează să mergem mai departe. Lavanda nu este doar o poveste, este o stare de spirit, o emoție împărtășită. Iar acest nou sezon promite să ne apropie și mai mult.”, dezvăluie Ruxandra Ion, Creatorul serialului.

Noul sezon promite să aprofundeze poveștile deja cunoscute și să aducă în prim-plan personaje noi. Dragostea, ambițiile, trădările și răzbunările se vor împleti într-un carusel de emoții, iar fiecare alegere va avea un preț care va putea schimba destine.

Ce au declarat scenariștii înainte de marea premieră

La rândul lor, scenariştii proiectului, Ruxandra Ion, Radu Grigore, Raluca Mănescu şi Oana Răsuceanu dezvăluie: „Sezonul 3 din Iubire cu parfum de lavandă ne-a provocat să explorăm cele mai profunde emoții și conflicte ale personajelor. Am vrut să le aducem față în față cu propriile limite – ale iubirii, ale loialității, ale curajului. În acest nou capitol, fiecare alegere are o greutate reală, iar adevărul – fie spus, fie ascuns – poate schimba totul. Am scris cu emoție, cu respect pentru parcursul fiecărui personaj și cu recunoștință pentru publicul care trăiește fiecare clipă alături de ei. E un sezon intens, cu dureri și revelații. Cu răni care cer vindecare și cu iubiri care nu se dau bătute. Lavanda înflorește și de data asta, dar cu prețul unor lupte sincere.”

Revenirea pe platourile de filmare a fost un moment așteptat cu nerăbdare de întreaga echipă. Filmările pentru acest nou sezon au adus și provocări noi, dar și bucuria reîntâlnirii cu poveștile și personajele care au cucerit publicul încă din prima zi.

Mihaela Prosan și Adi Nartea, nerăbdători să revină pe platourile de filmare

„Vă mulțumim că ați fost alături de noi până la finalul sezonului doi. Ne bucurăm nespus că munca noastră v-a ținut în fața televizoarelor. Personajele din serial și-au găsit loc în sufletele voastre. Anda mea m-a ajutat de-a lungul ultimului sezon să povestesc despre curaj, despre forță interioară, despre iubire, despre pierderi și regăsire. Povestea continuă! Ne revedem în curând. Pregătiți-vă pentru un nou capitol intens din Iubire cu parfum de lavandă”, a declarat Michaela Prosan.

Adi Nartea a completat: „Ce pot să vă spun este că, în noul sezon, se vor schimba destine. Vor fi multe surprize plăcute, întorsături de situație și povești de iubire care vă vor atinge sufletul”.

Finalul sezonului al doilea a lăsat multe întrebări fără răspuns și a deschis drumuri nebănuite. Sezonul 3, difuzat începând din 12 septembrie, în fiecare vineri, de la 20:30, promite răsturnări spectaculoase de situații și momente care vor ține telespectatorii cu sufletul la gură. În Iubire cu parfum de lavandă, nimic nu este ceea ce pare. Adevărul nu rămâne ascuns pentru totdeauna.

Vrei să afli care sunt noutățile disponibile în AntenaPLAY? Descoperă cele mai recente știri despre filme de top, super-seriale, emisiuni TV preferate și competiții sportive pe trends.antenaplay.ro. Ai un 2025 de excepție în AntenaPLAY cu conținut nou în fiecare zi.

Top 10 în AntenaPlay

Pe aripile iubirii
Capcana Iubirii
Dulceață Amară
Adevărul ascuns
Tărâmul Iubirii
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 1
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 2
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 3
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 4
Curajul de a renaște
Suleyman Magnificul
Curajul de a renaște