Filmul Caravaggio’s Shadow e disponibil în AntenaPLAY. Producția prezintă povestea tulburătoare a unui pictor remarcabil

Filmul Caravaggio’s Shadow e disponibil în AntenaPLAY. Producția a fost urcată în platformă pe data de 2 aprilie. Așa că, te poți bucura de el atunci când dorești. Ai mai jos detalii care te vor convinge să urmărești această poveste tulburătoare a unui pictor remarcabil.

Caravaggio’s Shadow se află într-o jumătate de lumină dintre cotidian și ceresc. Se bazează pe realitatea vieții pictorului de la acea vreme, 1609 – 1610, care are un final extrem de complicat.

Abonare newsletter

Abonează-te la Newsletter și află primul care sunt cele mai noi producții disponibile în AntenaPLAY!

Michelangelo Merisi, cunoscut drept Caravaggio, e considerat a fi un artist desăvârșit și un pictor îndrăzneț. El are o serie de lucrări prin care pune în evidență partea dură a realității. Pictorul se opune credințelor bisericești, care dictează foarte clar modul în care subiectele religioase ar trebui să apară reprezentate în artă.

Caravaggio este jucat cu mare pasiune și admirație de actorul Ricardo Scamarcio, care pare să aibă un rol predestinat. Uimitor, actorul chiar seamănă cu artistul pe care îl joacă.

Filmul Caravaggio’s Shadow e disponibil în AntenaPLAY

Caravaggio’s Shadow este un film italian care dramatizează viața unui pictor ce spre deosebire de mulți alții, nu pictează după numere. El caută să exploreze esența și frumusețea umanității. Încearcă să descopere și să înțeleagă aspectele profunde și pozitive ale naturii umane.

Povestea se concentrează pe trimisul Papei, Schatten sau Umbra (Louis Garrel), care intervievează o serie de jucători din viața lui Merisi pentru a decide dacă pictorul ar trebui să fie grațiat, chiar dacă Roma nu era mulțumită de el și de munca lui încă de la început, pentru că pictorul evita credințele Vaticanului.

Când Papa Paul al V-lea află de picturile artistului, create contrar moralei Bisericii Catolice, acesta cere o anchetă demarată de serviciile secrete ale Vaticanului. Rezultatele investigației vor determina dacă cererea lui Caravaggio, de a fi grațiat de pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui rival, va avea succes.

Cu toate acestea, povestea filmului este și despre viața lui. De asemenea, pune în valoare și motivul pentru care el alege să îi ridice pe cei marginalizați la o poziție de glorie.

De ce Caravaggio s-a focusat pe oamenii care erau marginalizați

Amor Vincit Omnia (Dragostea Învinge Totul) este una dintre cele mai cinstite opere ale lui Caravaggio. Cu toate acestea, Biserica a desemnat-o ca fiind slabă.

Filmul pleacă de la ideea operei „Caravaggio’s Death of the Virgin”. În tablou este pictată o femeie ce practica servicii sexuale comerciale. Aceasta înnebunise de disperare din cauza faptului că își pierduse copilul.

Pierderea copilului nu a putut fi suportată. Femeia alege să își ia viața, fiind găsită fără suflare într-un râu.

Caravaggio le-a ordonat oamenilor care au găsit-o să îi ducă cadavrul în atelierul său. Acolo ea a fost curățată și îmbrăcată pentru ca el să îi creeze tabloul.

Carravaggio a pictat de-a lungul timpului săraci, bolnavi, infirmi și femei care practicau servicii sexuale. El i-a transformat în cei mai evlavioși dintre sfinți. Acesta a văzut faptul că nici un alt artist din acea vreme nu îndrăznea.

Imagine dintr-o secvență a filmului Caravaggio’s Shadow
Carravaggio a pictat de-a lungul timpului săraci, bolnavi, infirmi și femei care practicau servicii sexuale / Profimedia Images

Ricardo Scamarcio, actorul principal din Caravaggio’s Shadow disponibil în AntenaPLAY, este și producător

Ricardo Scamarcio s-a remarcat în cadrul celei de a noua ediții a festivalului Filming Italy Los Angeles, creat și regizat de Tiziana Rocca, Agnus Dei, și în colaborare cu Institutul Cultural Italian din Los Angeles, care a avut loc chiar înaintea premiilor Oscar, în perioada 26-29 februarie 2024.

Scamarcio a primit premiul ENIT – Travel in Italy din partea Emanuelei Boni de la Agenția Națională de Turism ENIT din Los Angeles, iar în prezent este unul dintre cei mai iubiți și căutați actori italieni la nivel internațional.

Actorul din Apulia a jucat și în cea mai recentă parte din saga Hercule Poirot, Murder in Venice, regizat de Kenneth Branagh, dar și în Modì, un biopic regizat de Johnny Depp, în care a interpretat rolul pictorului Amedeo Modigliani, alături de Al Pacino și Luisa Ranieri.

Ceea ce nu mulți știu despre îndrăgitul actor, este faptul că Ricardo Scamarcio este și un producător foarte bun.

„Să produc este o pasiune, este ambiția de a reuni indivizi stimați pentru a crea ceva în colaborare. În esență, un film este un prototip unic, o lucrare meșteșugărească, mai ales când vorbim de cinema independent. (…)

Sunt un producător independent și mă străduiesc să adun prieteni, oameni cu abilități, creativitate și curaj și poate – doar poate – reușesc să fac un film bun. La urma urmei, nu există o rețetă garantată pentru a face un film să funcționeze în cinema. Cred că, din moment ce este un meșteșug, ai nevoie de curajul să-ți sufleci mânecile, să te apuci de treabă și să urmărești să trăiești o experiență unică și liberă. De aceea produc” a povestit acesta pentru italoamericano.org.

Top 10 în AntenaPlay

Iubire cu parfum de lavandă | Sezonul 1
Bravo, tată! | Sezonul 3
Capcana Iubirii
Inelul cu safir
Regina
Prințesa fără coroană
Suleyman Magnificul
Iubire sub acoperire
Lia - Soția soțului meu | Sezonul 4
Dragoste și Ură